Cu toate că estimarea a fost făcută de Romcontrol București, Termica a pretins o sumă mult mai mare pentru chirie. Mai exact, Termica a cerut pentru fiecare lună de închiriere suma de 508.178 de lei, sumă de 5 ori mai mare.
Astfel, după calculele fostei regii termice, Thermonet are de plătit pentru perioada octombrie-aprilie nu mai puțin de 3,3 milioane de lei, cu o dată scadentă peste 30 de zile.
„S-au depistat clauze contractuale cu ale căror prevederi municipiul Suceava nu este de acord, cum ar fi preţul de închiriere a acestora şi retroactivitatea efectuării unor plăţi”, se arată în raportul Direcţiei Generale Tehnice şi de Investiţii.
Prima reacție a administrației locale a fost, evident, dezacordul vis-à-vis de această evaluare: „Analizând propunerea de contract de închiriere a acestor active necesare funcţionării ACET, în condiţii de continuitate şi siguranţă, s-au depistat clauze contractuale cu ale căror prevederi municipiul Suceava nu este de acord, cum ar fi preţul de închiriere a acestora şi retroactivitatea efectuării unor plăţi”, se arată în raportul Direcţiei Generale Tehnice şi de Investiţii a Primăriei Suceava.
În raport se mai evidențiază faptul că Termica a făcut două propuneri de contract, drept pentru care se promovează ideea unui raport nou de evaluare cu scopul de a se găsi un front comun celor două părți.
Lasa un raspuns