Că Termica este în faliment, nu mai este o noutate pentru nimeni.

Cei de la administrația locală, care teoretic sunt acționari 100%, spun că acolo a fost mereu o problemă de sistem, în timp ce toți cei ce au mai rămas la Termica în prezent nu știu exact ce se va întâmpla cu ei. Primarul Ion Lungu a ținut să ne informeze că, în sfârșit, și Primăria face parte din grupul creditorilor, ceea ce îi oferă instituției publice dreptul la vot și la informare cu privire la situația de la Termica.

„S-a modificat raportul creditorilor majoritari, Primăria are 4%, Bioenergy 22,95%, Acet 12,54 %, Finanțele 17,42 %, Banca Românească 7,72%și Unicom cu 27,43 %. Este și un lucru bun în această situație, pentru că s-a stabilit că se vor vinde anumite bunuri de acolo, prin proceduri de licitație pe active grupate pe activitatea de transport și distribuție. Sperăm că o să obținem un preț cât mai bun”, a detaliat edilul.

Acesta a mai declarat că, deși până acum, Primaria a fost acționar total la Termica, nu a avut niciun cuvânt de spus, pentru că nu făcea parte din grupul creditorilor. Acum că această situație s-a schimbat, mai rămâne incertă situația celor care sunt pe cale să fie disponibilizați. Primarul a declarat că insituția pe care o conduce este de acord cu salariile compensatorii, pentru toți cei ce vor pleca, dar fiind democrație, abia după un vot corect se va putea decide și soarta acestor oameni.

„Am participat la o comisie de dialog social și Primăria Municipiului Suceava este de acord să dea aceste salarii compensatorii, dacă și ceilalți creditori vor fi de acord. Totuși, așa cum i-am ajutat și pe ceilalți care au plecat, prin redistribuire sau salarii compensatorii, sperăm să îi ajutăm pe toți cei care se vor afla în situații dificile”, a încheiat edilul, într-o notă optimistă.

Din moment ce nu sunt semne cum că serialul „Termica” este la final, cu siguranță vor mai apărea și alte detalii importante în săptămânile ce urmează.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.