Nu cred că există relații în care nu se fac compromisuri. Nici nu văd în asta vreo problemă cât timp compromisurile respective sunt acceptate de conștiința fiecăruia dintre parteneri, cât timp nu le îngreunează sufletul. Ba chiar aș putea zice că relațiile de durată sunt cele în care ambii parteneri își fac compromisuri unul altuia proporțional, în egală măsură, respectând principiul de mai sus. Problemele apar atunci când doar unul face compromisuri și celălalt tot profită de asta. Atunci respectivii parteneri se distanțează tot mai mult, iar prostul care face compromisurile sigur va rămâne marcat pentru tot restul vieții de experiența trăită. Și sentimentele lui vis-a-vis de partener vor fluctua de la silă, la ură, de la dispreț, la indiferență, de la greață la și mai multă greață. Partea proastă e că rămâne și cu un gust amar, atât de amar încât nimic nu mai îi aduce bucurie, nici măcar dragostea neprecupețită a propriului copil. Atât de mult își închide sufletul încât nimic nu mai iese de-acolo, nimic nu mai intră. Or e lucru știut că în sufletul respectiv era extrem de multă agitație înainte să se întâmple asta, o agitație frumoasă ca un foc de artificii sau ca luna mai, care e cea mai frumoasă lună din an. Și culmea e că în toată agitația respectivă plină de oameni și povești de iubire, era mai liniște decât într-o căsnicie în care lumea chipurile se împarte doar la doi.

Ar fi multe de povestit pe această temă. Sunt povești triste, care interesează doar oamenii triști și care pot fi înțelese doar de cei care le trăiesc sau au trecut prin ele. Majoritatea poveștilor nu sunt știute de nimeni. Sunt trăite cu stoicism până la ultima picătură, până când nu se mai poate, până când chiar nu mai este nimic de povestit. Se stinge totul, se adună cenușa lăsată de timpul petrecut împreună și se aruncă într-un ungher al minții în care nu se cotrobăie prea mult niciodată. Se adună cea mai rămas din suflet de pe jos, cu mătura sau cu dinții și se pornește pe un nou drum. Mergi încet, te odihnești des, pentru că nu mai ai în tine vigoarea de altă dată. Pas cu pas, te refaci, dar atât, atât de încet… Ce bine ar fi fost dacă te-ai fi îndrăgostit în același ritm! Alta era situația acum, dar nu. Până și fulgerul e mai lent decât dragostea, când acesta din urmă năvălește peste tine. Și nici nu arde așa tare. 

E complicat, domnule, să iubești un om, în lumea asta care iubește mai mult decât orice banii. Nici nu are rost. Mai bine ai grija de tine si conștientizezi ca ești cel mai important om din viața ta. Mai bine faci salată de varză, mai bine împuști veverițe, mai bine de dai cu fundul de asfalt, mai bine te scarpini la ouă, mai bine faci orice altceva, dar nu iubi alt om în lumea asta care iubește, mai mult decât orice, banii. 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.