Poliţiştii au continuat şi intensificat activităţile investigative în vederea identificării persoanelor care comercializează, depozitează sau transportă ţigarete de contrabandă şi pentru tragerea la răspundere penală a acestor persoane.

Potrivit unui comunicat al I.P.J. Suceava, în urma unei acţiuni organizate în trafic a fost identificat un autoturism în care erau transportate aproape 170.000 de bucăţi ţigarete de contrabandă. Ţigările au fost confiscate, autoturismul a fost indisponibilizat, iar cele trei persoane participante la punerea în executare a rezoluţiei infracţionale au fost reţinute şi introduse în arestul IPJ Suceava.

 La data de 02.02.2017, ora 10.35, polițiștii din cadrul Secției 11 Politie Rurala Pojorâta au oprit pentru control pe raza comunei Pojorâta, în zona unei stații peco, autoutilitara condusă de către un bărbat, de 29 de ani, din municipiul Oradea, județul Bihor și au constatat că cel în cauză transportă pachete cu ţigări de provenienţă  Ucraina.

În autovehicul se mai aflau părinții şoferului, respectiv  un bărbat, de 55 de ani și o femeie, de 53 de ani, din aceeași localitate.

În spațiul de depozitare al autovehiculului, în partea din spatele a scaunelor pentru pasageri, într-un loc anume amenajat, a fost identificată o cantitate cu țigări de contrabandă, ambalată în colete din carton fără banderole de accizare.

 În urma inventarierii s-a stabilit că bărbatul de 29 de ani transporta 8.498 pachete ţigări (169.960 bucăţi ţigarete). Prejudiciul cauzat este de 93.835 lei, conform adresei Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Iași din 02.02.2017.

S-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de „contrabandă” și s-a dispus confiscarea cantității de 8498  pachete de țigări cu valoarea de mai sus şi indisponibilizarea autoturismului, în valoare de aproximativ 11.000 lei.

În cauză s-a dispus reținerea pentru 24 de ore a celor trei persoane, care au fost introduse în arestul I.P.J. Suceava, urmând ca, în cursul zilei de 03.02.2017, să se stabilească cu exactitate, după consultarea probelor din dosar, măsurile preventive ce urmează a fi propuse instanței.

 Astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare, poliţiştii acţionând atât în vederea identificării celor cu preocupări infracţionale pe linia introducerii în ţară a ţigărilor de contrabandă cât şi a celor care transportă, depozitează sau comercializează astfel de produse.

DSC06143 DSC06173

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.