Sâmbătă, 31 mai, la Ipotești, vernisajul expoziției conținând lucrările plastice ale taberei internaționale de pictură dedicate prezervării valorilor legate de moștenirea Luceafărului a încheiat acest proiect.

Zece zile de muncă asiduă a zece plasticieni veniți pe meleagurile Bucovinei pentru a se inspira din valorile acestor locuri au dus la o exprimare artistică de nota 10. Peisaje, detalii sau clădiri reprezentative s-au mutat din realitate într-o nemurire plastică, menită să reamintească oricui le privește locuri și oameni care semnifică ceva în moștenirea noastră milenară. Multitudinea de stiluri și maniere în care aceste lucrări reflectă o realitate de dincolo de aparențe este căutată, se datorează foarte mult abnegației de care dă dovadă în tot ceea ce reușește să facă Nicoleta Zagura, cea care este sufletul care a reunit pictori din multe țări pentru a da consistență acestei tabere.

Tabăra și-a avut baza la Mănăstirea Humorului, unde pensiunea Elim este deja gazdă tradițională pentru asemenea tabere, iar domnul Gelu s-a dovedit supercalificat pentru a-i păstori pe aerienii plasticieni și asta s-a petrecut deoarece autoritățile locale, a se citi primarul Marius Ursaciuc de la Gura Humorului, găsesc mereu soluții pentru a-i ajuta pe pictori. Rezultatele imediate ale taberei, adică tablourile ce vor împodobi centrul Eminescu de la Ipotești, sunt importante în sine, dar faptul că plasticienii au fost aici, impresiile pe care le-au adunat cu această ocazie și mai ales răsunetul acestor impresii în lumea lor, a creatorilor de frumos, sunt motive pentru care sperăm că asemenea tabere se vor repeta. Ca un pictor mexican să scrie apreciativ despre peisaje și oameni din Bucovina este mai important decât să editezi noi pliante sau să plătești mii de euro pentru clipuri video de 3 minute, iar ca un alt pictor, italian, să se simtă bine aici, atât de bine încât să-și dorească să revină poate fi un marketing de succes.

Componența taberei am dat-o în articolul precedent pe această temă și nu intenționez să revin la individualități, deoarece consider că valoarea taberei este dată de cumulul artiștilor componenți, de capacitatea lor de a rămâne uniți în diversitatea lor. Despre tablourile generate de această tabără este inutil să vă vorbesc, așa că adaug acestui articol câteva fotografii cu artiștii și cu unele din operele lor, care vor reuși probabil să-mi ilustreze punctul de vedere mai bine decât cuvintele.

S1140098 S1140097 S1140076 S1140135 S1140154 S1140156 S1140166 S1140170 S1140172 S1140174 S1140175 S1140177

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.