În municipiul Câmpulung Moldovenesc continuă dezvoltarea. În timp ce candidații se preocupă să arate cât de rea a fost administrația în municipiul Câmpulung Moldovenesc, primarul de aici, Mihăiță Negură, continuă să depună proiecte și să demareze lucrări în acest oraș.

Cu mult timp în urmă această fântână a fost comandată din Viena

Astfel, a început deja restaurarea fântânii arteziene din parcul central, parc care a fost inaugurat în anul 1898, cu prilejul împlinirii a 50 de ani de domnie a împăratului Franz Joseph. Fântâna a fost comandată special la Viena în același an. După restaurarea fântânii arteziene vor începe lucrările de reabilitare a monumentului statuar „Dragoș Vodă și zimbrul” realizat din bronz de către sculptorul Ion Jalea în anul 1978. Valoarea investiției este de 55.000 lei din bugetul local.

„Iubesc acest oraș, fapt ce îmi dă energie pentru toate aceste proiecte. Mai avem de lucru, pentru că întotdeauna este loc de mai bine. Important e să nu stăm pe loc și în fiecare zi să facem ceva pentru orașul nostru, pentru că schimbarea stă în fiecare dintre noi”, a declarat primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură.

„Fosta Primărie” intră în reabilitare

Fosta Primărie din Câmpulug Moldovenesc

Și sediul în care a funcționat fosta primărie din municipiul Câmpulung Moldovenesc va fi reabilitată.

„În data de 22.04.2016 activitatea de reconstituire a clădirii-monument unde a funcţionat fosta Primărie a municipiului a fost predată firmei de restaurare SC Restaco SRL, societate acreditată de Ministerul Culturii. Restaurarea acestei clădiri va începe în data de 9 mai 2016. Ducerea la îndeplinire a proiectului a durat circa un an de zile întrucât au trebuit a fi parcurse mai multe etape: expertizarea tehnică a clădirii, realizarea proiectului tehnic, respectarea procedurilor legale de notificare a proprietarilor de la parterul clădirii, licitația, semnarea contractului de execuție a lucrărilor și predarea clădirii către firma care va executa lucrările de consolidare și restaurare. Valoarea investiției este de 792.726 lei din bugetul local”, a conchis Mihăiță Negură.

Parcul din Câmpulung Moldovenesc

Parcul din Câmpulung Moldovenesc

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.