,,Împreună construim România în 3D: democratică, dezvoltată și demnă” este îndemnul și speranța celor de la PACT – Platforma Acțiunea Civică a Tinerilor,  formațiune politică lansată în urmă cu numai două zile. ,,Noi nu suntem politicieni, ci niște entuziaști” mai consideră cei de la PACT.

„Conștientizând situația în care a ajuns România, aflată într-o continuă criză multiplă — economică, politică și socială — într-un context global complex și riscant,

Remarcând că actuala clasă politică nu își urmărește decât propriile interese și este incapabilă să gândească și să pună în aplicare un program credibil și eficient de dezvoltare economică și de reformă reală a instituțiilor publice,

Înțelegând faptul că trăim un moment crucial, că viitorul nostru se află în cumpănă și că noi toți, în calitate de cetățeni ai României, ne decidem singuri soarta,

Luând drept exemplu eforturile generațiilor din trecut, care au luptat pentru unitate, dreptate și libertate,

Cunoscând potențialul țării noastre, bazat pe resurse umane și naturale remarcabile,

Știind că partenerii noștri strategici din structurile europene și euro-atlantice au nevoie de un aliat puternic și de încredere într-o regiune de importanță majoră,

Fiind convinși că este de datoria tuturor cetățenilor să ia atitudine și să se implice activ pentru schimbarea pozitivă a României

Și având convingerea că cei care își păstrează speranța într-un viitor mai bun pentru România ne vor sprijini în demersul nostru,

Ne unim forțele în Platforma Acțiunea Civică a Tinerilor (PACT)
Și, pe baza a patru principii esențiale — Profesionalism, Acțiune, Comunitate și Transparență —

Ne angajăm să redăm România cetățenilor ei pentru a construi împreună o țară democratică, dezvoltată și demnă.”,  se arată în comunicatul Pact pentru România care ,,este produsul unor persoane cu principii și valori care s-au dezvoltat în timp și care au avut rezultate cuantificabile.

Acest proiect nu se naște din vorbe în vânt sau din interesele unor grupuri de nișă, cum ar fi cel al oamenilor de afaceri, al ultranaținoaliștilor sau al nemulțumiților din partidele existente. Unii dintre noi au fost activi în Liga Studenților Români din Străinătate, ajutând de exemplu cu Caravana LSRS, care oferă elevilor din România informații despre studiile în străinătate. Alții provin din rândurile Fundației CAESAR (Centrul de Acces la Expertiza Studenților și Absolvenților Români), oameni care în ultimii ani au gândit politici publice până la cele mai mici detalii.”

Cel mai nou partid de pe scena politică românească, Platforma Acțiunea Civică a Tinerilor (PACT) este înființat de către Sebastian „Tianu” Burduja și a avut lansarea în capitală, duminică, în prezența a numeroși tineri întorși în țară de la universități prestigioase din străinătate. Tinerii au fost întâmpinați cu balsam de buze cu aroma de: ,,Vanilie Civică”,  ,,Pepene Profesionist” ,  ,,Portocală Activă”,  ,,Mentă transparentă”  dar și cu brioșe cu însemnele noului partid politic. Reprezentanții noului partid care au luat cuvântul, la lansare, au fost: Alexandru Lazar, Cosmin Drăgoi, Anda Radu, Mihai Precup și fondatorul noului partid politic Sebastian ,,Tianu”  Burduja.

Comentarii Facebook

Postari asemanatoare

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.