Sâmbătă, 12 ianuarie 2019, la ora 23:50, o patrulă din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Mălini a oprit pentru control pe str. Prof. Gh. Miserciu din comuna Baia, autoturismul condus de un localnic de 26 de ani.

Potrivit IPJ Suceava, întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

Tot sâmbătă, la ora 23.46, un echipaj din cadrul Poliției orașului Broșteni a oprit pentru control pe strada Neagra din localitate, în zona intersecției cu strada Bistriței, autoturismul condus de un tânăr de 22 de ani, din comuna Mănăstirea Humorului.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.