Tinerii liberali din municipiul Rădăuți trăiesc bucuria victoriei colegului lor Bogdan Loghin care a reușit să câștige Primăria Rădăuți. Aceștia s-au implicat în campania electorală și au pus umărul la victoria echipei liberale, trimițând PSD-ul acasă.
Redăm în continuare mesajele transmise de TNL Rădăuți:
„A fost o campanie foarte grea, o campanie în care am râs, am plâns de fericire și am cunoscut oameni excepționali. O campanie din care am avut FOARTE MULTE lucruri de învățat! O campanie prin care am încercat să arătăm rădăuțenilor faptul că ne dorim #ALTCEVA.
Dragă echipă TNL Rădăuți, TE IUBESC!
Încă o dată ați demonstrat că sunteți o forță, de la partea de online, foto, video, prezență în stradă, afișe, pliante și până la orele târzii petrecute uneori în ploaie promovând de fiecare dată candidatul nostru și echipa #PNL cu drag!
Se spune că mândria este un păcat!
Sunt om ca și voi și în acest moment vreau să păcătuiesc! Ăsta să fie păcatul meu!
SUNT CEL MAI MÂNDRU PREȘEDINTE DE ORGANIZAȚIE DE TINERET căci fără munca și dăruirea voastră, dragi colegi tineri liberali, eu nu eram omul politic de astăzi.
Voi îmi dați puterea de a CONTINUA și am să vă mulțumesc mereu pentru acest lucru căci știu câte sacrificii ați făcut pentru această #VICTORIE!
În perioada imediat următoare îmi propun să găsesc o modalitate de a comunica cât mai eficient cu voi iar toate problemele dumneavoastră să le prezint în CL atunci când situația o cere. Mai apoi, împreună cu primarul și consilierii locali, să găsim cea mai bună soluție pentru voi, TOȚI RĂDĂUȚENII!
Sunt Tibeică Silviu Cătălin, președintele Tineretului Național Liberal Rădăuți și vă mulțumesc că ați ales să vă fiu consilier local în următorii 4 ani alături de echipa #PNL și Bogdan Loghin PRIMARUL TUTUROR RĂDĂUȚENILOR!
Să trecem la treabă!”
Neacșu Tudor-Eduard, Prim-vicepreședinte TNL Rădăuți:
„Felicitări, Bogdan Loghin! Felicitări echipei PNL Rădăuți și TNL Rădăuți! Dar, cel mai important, felicitări rădăuțenilor pentru că au ales schimbarea și au votat înțelept! În sfârșit avem șansa unui viitor mai bun în municipiul nostru, avem șansa ca Rădăuțiul să devină un oraș în care tinerii să își dorească să rămână.
Țin să îi felicit pe colegii mei din TNL Rădăuți, care au depus o muncă fantastică în această campanie și fără de care, TNL Rădăuți nu însemna ceea ce este astăzi.
Ce este mai greu abia de acum începe, dar cred în Bogdan Loghin și în capacitatea lui de a administra și dezvolta orașul, de a-l ridica la standarde europene și de a face TOTUL PENTRU RĂDĂUȚI alături de echipa sa.”
Cenușă Andrei-Mihai, Secretar General TNL Rădăuți:
„Am câștigat alegerile locale din municipiul Rădăuți și suntem încrezători că Bogdan Loghin, primarul municipiului Rădăuți, împreună cu echipa de consilieri sunt ȘANSA noastră la un municipiu modern, digitalizat și orientat către dezvoltare. Președintele TNL Rădăuți, Tibeică Silviu-Cătălin, ne va reprezenta cu mândrie în Consiliul Local și va fi vocea tinerilor.
Bogdan Loghin este o persoană minunată, cu un caracter integru, ce a avut o campanie CURATĂ și nu s-a lăsat intimidat și provocat de adversarii politici. Este un om al oamenilor ce ascultă fiecare cetățean în parte și imediat încearcă să găsească o soluție pentru problemele fiecăruia.
Ne bucurăm că am ajuns să câștigăm cea de-a 3-a campanie la rând în această formulă și am încredere că Bogdan Loghin, Primarul Tuturor Rădăuțenilor va schimba fața municipiului Rădăuți. Felicitări Bogdan!”
Frate,dar nu aveți chiar deloc simțul ridicolului? Păi ce merit aveți voi,înafară de faptul că ați cules un renegat să vă reprezinte? Viața e dură,papagalilor,veți observa cu surprindere că ,vorba francezului,”qui trahir,trahira”… Ați mai avut un primar ciudat,un zurbagiu din specia lui Petrov,ce a rămas după el?
Vă lăudați cu 53 de primari… Dintre aceștia,11 sunt renegați,luați cu hârzobul de la PSD… Nu ca ar fi fost buni dacă ar fi rămas acolo,dar fapt este că 53 – 11= 42…
Aritmetica este apolitică,iaca: la Suceava,Lungu a ieșit cu 30%… Din 102.000 alegători (știm că de fapt sunt mult mai puțini,dar ne luăm după statisticile oficiale…),au votat cca 32.000… Dintre aceștia,30% l-au votat pe Lungu,precupeții, bazariștii și neoprotesatnții din Burdujeni&Ițcani…Adică,ceva peste 10.000 de locuitori au hotărât cine îi va conduce pe ceilalți 90.000… Halal!
Renegatul Loghin ,cu figura lui de heterosexual indoielnic,își va proba limitele foarte curând…Stați pe-aproape,tinere loaze ”liberale”,va avea nevoie de sprijinul vostru …Intre timp,puteți identifica noi pesediști cu potențial liberal,hoți de dreapta,renegați de stânga,canalii politice,ca să fiți mândri în continuare!
Insă trebuie sa fim aproape optimiști: Radauțiul va avea ce și-a votat,cf. principiului că ce-și face omul cu mâna lui, se cheamă într-un fel…