Marți, 30 august, la ora 11.40, Costică D., de 69 ani, din municipiul Galaţi, a condus autoturismul Dacia, tipul Logan pe D.N. 17 din direcția Câmpulung Moldovenesc către Vatra Dornei, ajungând lpe raza com. Iacobeni, într-o curbă la dreapta, nu a adaptat viteza corespunzătoare la condițiile de drum, carosabilul fiind umed, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a intrat pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu autoturismul Renault condus regulamentar de către Claudiu C., de 60 ani, din comuna Dumeşti, judeţul Iaşi. Acesta a fost proiectat în autocamionul ce tracta remorca, condus de Marius C., de 46 ani, pe direcţia Vatra Dornei – Câmpulung Moldovenesc.
În urma accidentului, a rezultat decesul lui Costică D., precum şi rănirea unui număr de 6 pasageri din cele două autoturisme implicate în accident. După consultarea la faţa locului de către personalul medical de pe ambulanţe a celor 6 victime, doar 3 dintre acestea au solicitat deplasarea la unitatea medicală.
Victimele au fost transportate cu ambulanta la Spitalul municipal Câmpulung Moldovenesc unde primesc în prezent îngrijiri medicale și urmează să li se stabilească un diagnostic care va fi comunicat de urmare.
Conducătorii autoturismului Renault și al autotrenului au fost testati cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunile de ,,ucidere din culpă” şi ,,vătămarea corporală din culpă”.
În jurul orei 13.35, Poliția municipiului Vatra Dornei, a fost anunțată telefonic de Spitalul municipal Câmpulung Moldovenesc, despre faptul că, Ileana I., de 83 ani, din mun. București, a fost declarată decedată.
La Spitalul municipal Câmpulung Moldovenesc au fost transportate următoarele persoane: Ileana I., decedată; Gheorghe I., de 63 ani, din mun. București,pasager în auto Renault – contuzionat prin accident rutier și Emilia I., de 62 ani, din mun. București, pasageră în auto Renault – contuzionată prin accident rutier;
La Spitalul municipal Vatra Dornei, au fost transportate următoarele persoane: Maria D., de 63 ani, din mun. Galați, pasageră în auto Dacia, traumatism toracic și Mariana C., de 55 ani, din municipiul Iași, pasageră în auto Renault, traumatism toracic și bazin.
Claudiu C., de de 60 ani, din municipiul Iași, a primit îngrijiri medicale la fața locului și a refuzat transportul la spital.
În urma evenimentului rutier a rezultat decesul a două persoane Costică D., de 69 ani, din mun. Galați și Ileana I., de 83 ani, din mun. București).
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunile de ,,ucidere din culpă” şi ,,vătămarea corporală din culpă”.
Lasa un raspuns