După surprizele de la alegerile locale din Suceava, în mod sigur, vor urma multe surprize și la alegerile parlamentare din această toamnă. Ce este cel mai trist pentru unii candidați este faptul că, în patru ani, s-au obișnuit cu capitala, cu traiul bun, precum și cu munca puțină. Astăzi, când sunt puși în situația de a vorbi lumii despre ce au făcut, despre cât de mult au încercat să îi ajute pe oameni, este destul de dificil.

Cu toate acestea, un nou mandat ar însemna plimbări prin Centru Vechi, limonade pe terase, concerte cu artiști importanți, precum și niște vizite scurte pe la serviciu, iar toate acestea nu-s de pierdut.

În topul celor care își doresc cu toată ființa un nou mandat, se află, de departe, Vasilica Stelian Miron, sau „sexy senatoarea”, sau „senatoarea coafor”. Aceasta ar fi în stare să își sufoce cu săruturi soțul, doar pentru a-i mai scrie încă patru textele pentru interpelări și totodată, să-i promită soțului, Cătălin Miron, că nu va mai avea nicio intervenție în presă fără acordul lui, pentru că ultima dată când a avut-o, a râs de ea o țară întreagă.73201_117472668415650_913640190_nGurile rele spun că atât de mare este disperarea senatoarei, încât ar fi în stare să își vândă și bijuteriile acelea de mii de euro, pe care le mai poartă câteodată la evenimentele importante. Cu toate acestea, există și ceva ce nu poate cumpăra cu bani: dragostea lui Gheorghe Flutur, sau măcar simpatia. Probabil vă amintiți de celebrul moment din campania de la prezidențiale, când Gheorghe Flutur n-a lăsat-o pe senatoare nici să urce pe scenă la Câmpulung Moldovenesc, cu atât mai puțin să deschidă gura.

67680_116091898553727_1623764361_nDacă la toate acestea, mai adăugăm și eșecul rușinos al lui Cătălin Miron , de la alegerile locale, slabe șanse ca un loc eligibil să fie pus deoparte pentru Steliana Miron. De remarcat ar fi faptul că, Steliana Miron a avut o activitate parlametară lăudabilă, în comparație cu colegii săi suceveni.

 

Locul 2 în topul celor mai dornici de încă un mandat  se află prietenul senatoarei din campania trecută, Cezar Cioată. Deși își amintește cu drag de vremurile bune de altădată, de la mină, Cezar Cioată ar da salopeta albastră de la mină, pe un costum, tot albastru dacă se poate. Acesta este convins că va ocupa locul 4 pe listele partidului pentru Camera Deputaților, fugind parcă de realitate.

61425_117472571748993_1172581947_n 533512_117471798415737_156959037_n

Locul 3 în acest top, îl ocupă senatorul Neculai Bereanu, cel care ar da drujba pe pupitru, cu cea mai mare plăcere. Mai ales că la pupitrul din Senat ajunge foarte rar, și atunci împins de problemele grave ale oamenilor din zona de munte sau, uneori, împins de către un primar.

10259262_10203743956582071_4493536688652490629_o

bereanu

Locul 4, deputatul Raduuuuuuuuuuuuuuu Surugiiiiiiuuuuuuuuuuuuuu! Cum care Surugiu? Deputatul acela tânăr, care l-a făcut patru ani Mickey Mouse pe Victor Ponta. Tânărul acela care promitea promovarea Bucovinei, luna și stelele, cu patru ani în urmă, la Casa de Cultură din Câmpulung Moldovenesc, și care, astăzi, nu are ce să le spună oamenilor, pentru că a dormit.

944090_10153450869632361_5807980604074675813_n522446_10151120460787361_2006050271_n

Fără îndoială, Mihai Neagu și Eugen Uricec sunt următorii care completează această listă cu cei care s-au obișnuit cu salarii mari cu muncă puțină.

uricec buna

neagu atitudine

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.