De îndată ce vara se va instaura, udarea şi irigarea culturilor devine o necesitate, iar trecerea în revistă a echipamentului de bază este esenţială pentru a face faţă necesităților. Scopul udării este de a încuraja rădăcinile plantelor să crească cât mai adânc pentru a ajunge la apă şi a beneficia constant de umiditatea necesară. De aceea, udare ar trebui realizată în profunzime şi rar, astfel încât chiar dacă la suprafaţă solul se va usca în urma acţiunii soarelui sau a vântului, în profunzime plantele să aibă apa necesară. Prin urmare, dacă vrei că rădăcinile să crească, pune apă în adâncime şi udă cât mai rar. Acest lucru este valabil pentru plantele din grădină şi nu pentru cele din ghiveci care trebuie udate zilnic.
Cum se udă terenul
Modul în care vei aplica apa în teren condiţionează adâncimea la care va ajunge şi variază în funcţie de tipul de sol şi vei avea nevoie de furtunuri de apă şi instalaţii de irigare corespunzătoare. Sunt puţine solurile care pot absorbi toată apa aplicată într-o oră, de aceea, cel mai des este necesar să o aplici încet şi în doze mici.
Iată care sunt modalităţile de udare pentru a ajunge apa cât mai adânc.
Udarea manuală
Pentru plantele mici este bine să construieşti o zonă de udare care se extinde dincolo de linia de picurare şi să o umpli cu apă de două sau chiar de trei ori. În cazul plantelor mari, aplică un fir de apă lent timp de 20 sau 30 de minute în mai multe locuri în vecinătatea liniei de picurare.
Udarea cu aspersorul
Indiferent dacă vei face acest lucru automat sau manual, când uzi cu aspersorul rulează stropitorul până la punctul de scurgere. Opreşte irigarea şi aşteaptă că apa să pătrundă în sol şi reia udarea de două sau chiar de trei ori. Majoritatea sistemelor de stropire se pot programa pentru a asigura ciclurile de udare optime, în funcţie de sol. De asemenea, alege să uzi dimineaţa, astfel încât plantele să fie uscate înainte de lăsarea serii, când frunzişul umed poate încuraja apariţia bolilor.
Udarea cu sisteme de picurare
Dacă foloseşti sistemul de picurare pentru a uda, lasă-l să funcţioneze în jur de o oră sau două, adică suficient de mult pentru a aplica volumul de apă adecvat. Apa se va duce în sol şi pe suprafaţa acestuia, aşa că este bine ca găurile de apă să fie plasate la câţiva cm în lateralul rădăcinii. Verifică regulat găurile pentru că se înfundă uşor.
Cât de des ar trebui să uzi?
Pentru a stabili frecvenţa de udare, măsoară periodic timpul care trece până când planta începe să se ofilească după ce a fost udată abundent. Acest lucru te va ajuta să stabileşti timpul maxim dintre udări pentru zona şi condiţiile meteo din teren. Necesitatea de udare diferă de la o plantă la alta, iar udarea regulată înseamnă că planta nu trebuie suprasaturată cu apă.
De ce factori ar trebui să ţii cont la udare
Pentru a realiza udarea plantelor în mod optim, trebuie să ţii cont de câţiva factori cheie:
Tipul plantei – Pomii au rădăcinile mai adânci decât arbuştii sau plantele perene şi au nevoie de mai puţină apă. De asemenea, cei cu frunze mici şi mai ascuţite, în general, au nevoie de mai puţină apă. Pomii au nevoie de mai multă apă în primele două luni, apoi putând să se descurce cu ceea ce le oferă natură. Însă, plantele din grădina au nevoie de udare regulată.
Vârsta plantei – Dacă au fost folosite practici bune de udare, cu cât planta este de mai mult timp în pământ, cu atât va avea nevoie de udare mai rară. Însă, plantele noi, au nevoie de apă de câteva ori pe zi şi trebuie verificate cât mai des.
Tipul de sol – Solurile argiloase reţin apa mai mult decât cele nisipoase, deci ar trebui irigate mai rar.
Expunerea la soare – Cantitatea de soare pe care plantele o primesc de-a lungul unei zile poate influenţa frecvenţa de udare. De asemenea, ar trebui ţinut cont de căldură reflectată de pereţi şi de garduri şi, în aceste zone, să uzi mai des.
Anotimp şi condiţii meteo – Vremea rece şi umedă reduce necesitatea udării, în vreme ce vremea caldă şi uscată, secetoasa şi cu vânt, poate creşte necesitatea udării frecvente. Primăvara şi vara este necesară o udare mai intensă pentru că plantele sunt în perioada lor activă şi condiţiile sunt mai extreme. Toamna şi iarna, însă, udarea se poate sita complet.
Dacă ai ales să te ocupi de creşterea plantelor, ai grijă de ele exact ca un părinte grijuliu şi udă-le adecvat. Dacă vei ştii să le satisfaci necesităţile şi să le uzi corect la început, fără să le strici, în timp, ele îşi dezvoltă rădăcina suficient de adânc pentru a se descurca singure.
Lasa un raspuns