Vasile Rîmbu reprezintă astăzi cea mai „recentă achiziție” a PSD Suceava, care este privită ca o soluție salvatoare a eșecurilor din ultimii ani ale acestui partid pentru obținerea Primăriei Suceava.
Același Vasile Rîmbu a fost primit de către unii social democrați cu maxim entuziasm, unul care poate fi explicat și prin prisma faptului că PSD Suceava a scăpat de Cușnir, cel care a ieșit pe locul 3 la alegerile din 2020. Problema este alta: Rîmbu a început prost și, dacă nu își revine, va sfârși și mai prost.
Plecând de la declarația sa prin care susținea dictatura controlată și până la momentul acesta Rîmbu a încălcat multe reguli din „Manualul de Campanie Electorală”, însă, un profesionist fiind, și la încălcat reguli are experiență. Este știut faptul că acesta este cercetat în mai multe dosare penale, unul dintre ele fiind deschis la București și două la Suceava, dosare care se referă și la modul în care au fost făcute investițiile în Spitalul Județean și la felul în care unitatea spitalicească a devenit un focar de COVID, dar și la modul în care au fost făcute angajările.
Nu știm încă dacă conducerea centrală a Partidului Social Democrat i-a dat girul de încredere lui Vasile Rîmbu, nu știm dacă PSD București este „pentru” sau „împotriva” penalilor în funcții publice, însă știm că vineri, 21 aprilie 2023, PSD Suceava se întrunește pentru a-i oferi un mandat plin în fruntea Organizației Municipale a PSD Suceava.
Și mai surprinzător este faptul că Rîmbu se comportă ca și cum nicio problemă penală n-ar exista și, mai mult decât atât, pare că ar avea un comportament de LORD, de Messi revenit la FC Barcelona, privind totul în jurul său de la înălțimea avioanelor cu care zbura în vacanțe costisitoare cu unii constructori suceveni.
Și ca să vă convingeți că aceasta este atitudinea lui Rîmbu, aflați că este unic candidat la președinția Organizației Municipale PSD. Oare nu-i ciudat?
Doamnelor și domnilor, stimați suceveni: Nu criticăm, doar constatăm – cum ar zice un clasic în viață.
Totuși: PSD Suceava vrea să câștige Primăria municipiului reședință de județ cu o persoană cu probleme penale, ce are o vârstă, în acest moment, mai mare decât cea pe care o va avea primarul Ion Lungu în anul 2024, fără carismă și la ani lumină distanță de popularitatea înnăscută a lui Lungu.
Și ca totul să fie și mai comic, tot Rîmbu este cel care pune condiții și emite cereri.
Domnule președinte Stan, o fi maturitate, da‘ nu-i de aia politică deloc!
Autor: Raluca Bercea
Lasa un raspuns