Tradiția spune că nu există Bobotează, dacă nu există și cruci de gheață, iar acest lucru este respectat mai ales de bucovineni.

Gerul din ultimile zile i-a ajutat pe cei care se ocupă de realizarea acestor cruci de gheață să își poată face treaba „ca la carte”. În comuna suceveană  Fundu Moldovei, oamenii au renunțat o perioadă de timp la aceste cruci de gheață, însă, la inițiativa edilului din comună, în urmă cu patru ani, s-a revenit la această tradiție.

Trebuie menționat faptul că în trecut, localnicii foloseau ca unelte fierăstrăul sau toporișca, însă acum taie gheața cu drujba. O cruce de gheață este terminată în aproape o zi de muncă. Totul se face afară, astfel că oamenii, de dragul tradiției, îndură un ger cumplit.

Aceste cruci se realizează în Ajunul Bobotezei, zi în care preoţii merg pe la casele oamenilor, însoţiţi de copii care cântă Chiralesa. Acest obicei e menit să binecuvanteze casele şi oamenii şi să le aducă belşug şi sănătate în noul an.

În acest an, din gheața de pe râul Moldova, a luat „naștere” o frumoasă cruce, la care au muncit chiar localnicii din comuna Fundu Moldovei.

„Am reușit să reînviem această tradiție în urmă cu patru ani. Le-am propus acest lucru celor din Consiliul Parohial, iar dumnealor au acceptat. S-a tăiat un bloc mare de gheață de pe râul Moldova, din care s-a făcut crucea, și mai multe bucăți de gheață mai mici, pentru sculptură. Sperăm să nu se mai piardă această tradiție. De altfel, întreaga zi de Bobotează are un farmec deosebit la noi, în Fundu Moldovei. Încă de dimineață, localnicii participă la slujba de la Biserica din comună, iar mai apoi, se îndreaptă spre aceste cruci, unde are loc o altă slujbă. Ne bucurăm că am ajuns sănătoși și în acest an și sperăm ca toate lucrurile frumoase pe care această comună le are, să fie păstrate în continuare”, a declarat pentru SuceavaLive, primarul comunei Fundu Moldovei, Tudor Zdrob.

Cea mai însemnată sărbătoare din câşlegile de iarnă, după Sfântul Vasile, este Botezul Domnului sau Boboteaza, celebrată de către creştinii ortodocşi la fiecare început de an, pe 6 ianuarie. Boboteaza semnifică sfinţirea apelor din întrega lume, a întregii creaţii, după cum Iisus Domnul s-a coborât în râul Iordan pentru botez.

Este  o sărbătoare foarte veche, ce-şi are originea în Ţara Sfântă. Slujba de Bobotează nu se săvârşeşte în biserică, ci afară, lângă o apă curgătoare ori o fântână. Este momentul din an în care credincioşii primesc agheazma mare, cu puteri deosebite, care vindecă, însănătoşeşte şi curăţă sufletul şi trupul.

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.