Autoritățile italiene l-au extrădat pe Bobu Ioan Andrei, originar din localitatea Mitocu Dragomirnei, care a fost arestat la finele lunii martie, fiind acuzat de comiterea infracțiunii de trafic de minori.

Bobu Ion Andrei a fost dat în urmărire internaţională pe data de 25 ianuarie. În acest moment, el a fost preluat de poliţişti din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale, escortat şi încarcerat în arestul IPJ Suceava, urmând să fie prezentat Tribunalului Suceava în vederea confirmării mandatului.

Bobu Ion Andrei, împreună cu membrii rețelei, racolau fete pe care le duceau să se prostitueze atât în Suceava, cât și în Spania și Italia. Șase din cele nouă fete racolate de membrii grupării erau minore.

Printre persoanele obligate să se prostitueze se numără şi minore provenite din centre de plasament şi şcoli speciale, care sunt încadrate în diferite grade de handicap.

În urma acţiunilor operative desfăşurate de către oamenii legii, s-a constatat că în perioada 2011-2013, cei aproape 20 de membri ai reţelei s-au ocupat de racolarea fetelor, în vederea practicării prostituţiei. Potrivit polițiștilor, membrii grupării reperau fete care proveneau din centre de plasament sau din familii cu situaţii mai mult decât precare ca posibilităţi financiare, iar dacă mai sufereau şi de un retard psihic uşor, era în avantajul lor, fiind mai simplu de manipulat.

Pentru a le capta atenția, Bobu Ion Andrei le promitea câştiguri fabuloase, dar în final cea mai mare parte a banilor ajungea în buzunarele lor. Nu de puține ori au încercat să se retragă, dar erau totdeauna amenințate și agresate fizic.

Membrii reţelei obligau fetele să se prostitueze atât în Suceava, cât şi în localitatea Zamora din Spania şi în Cuneo şi Borgo San Dalmazzo din Italia. La nivelul judeţului Suceava, fetele erau transportate la diferite locaţii de pe raza comunei Todireşti.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.