Luni, 19 iulie, in jurul orei 13.00 Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată prin SNUAU 112 cu privire la faptul ca o minoră ar fi fost identificată pe casa scării unui bloc într-un sac din plastic. Persoana a fost găsită de echipajul de poliție prezentând semne vitale dar in stare de semiconștiență, fiind solicitat echipaj de ambulanță si fiind transportată la spital pentru acordare de îngrijiri medicale de specialitate. La unitatea medicală persoana în cauză si-a revenit si este in afara oricărui pericol.

Investigativ preliminar s-a stabilit ca victima nu era minoră, ci o femeie de 40 de ani cu grave probleme psihice si de dezvoltare fizică, prezentând fizionomia unui minor. Aceasta locuiește intr-un apartament din cartierul Burdujeni împreună cu mama și fratele său de 37 de ani, ambii cu grave probleme psihice. Pe acest fond cei doi (mama si fiul) ar fi agresat victima, ar fi pus-o într-un sac și ar fi abandonat-o în scara blocului în care locuiesc.

La fata locului a fost deplasată echipă operativă complexă din cadrul SIC si laboratorul criminalistic mobil pentru efectuarea cercetărilor și stabilirea tuturor circumstanțelor producerii evenimentului. De asemenea, a fost informată și DGASPC și unitatea medicală de specialitate pentru preluarea celor două persoane agresoare.

S-a intocmit dosar penal, urmând sa fie stabilita cu exactitate încadrarea juridica a faptelor in functie de verificarile care se fac la aceasta ora.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.