În dimineața zilei de ieri, 12 august, un echipaj de poliție din cadrul Poliției orașului Salcea și Postului de poliție Dumbrăveni, împreună cu lucrători silvici au identificat în trafic pe DN 29, pe direcţia Suceava-Botoşani, o autoutilitară cu remorcă, fiind condusă de un tânăr de 22 de ani din comuna Marginea și încărcată cu material lemnos care, din cauza încărcăturii agabaritice, a agăţat şi rupt firele de televiziune ce aparţin unei societăţi comerciale de profil.

În urma controlului, s-a constatat faptul că remorca avea pneurile uzate peste limita legală şi prezentau urme de tăieturi, iar autoutilitara avea I.T.P- ul expirat din 07.08.2014.

Pentru materialul lemnos transportat, conducătorul auto a prezentat un aviz de însoţire din 11.08.2014, în care se regăsea doar materialul lemnos transportat în autoutilitară, respectiv cantitatea de 15 mc cherestea neclasată, însă pentru materialul lemnos încărcat pe remorcă, respectiv lemn de foc, în cantitate de 25,792 mc, nu poseda documente legale de provenienţă.

Întrucât la momentul opririi ansamblului auto, conducătorul auto a prezentat aviz de însoţire doar pentru materialul lemnos transportat pe autoutilitară, s-a procedat la ridicarea în vederea confiscării a cantităţii de 25.792  lemn de foc, care era transportată pe remorcă și sancţionarea contravenţională a conducătorului auto cu amendă în cuantum de două mii de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010.

Totodată, pentru abaterile constatate la regimul rutier s-a procedat la sancţionarea contravenţională a conducătorului auto cu amendă în cuantum de 2.700 lei, luându-se totodată și măsura complementară de reţinere a permisului de conducere şi a certificatelor de înmatriculare pentru autoutilitară şi remorcă.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.