În perioada 20 octombrie 2018 – 22 octombrie 2018, delegații Gărzii Forestiere Suceava, împreună cu lucrători din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni au efectuat mai multe acțiuni de control a circulației materialelor lemnoase, pe raza Județului Suceava.
În urma verificărilor efectuate au fost identificate patru transporturi ilegal de material lemnos, astfel:
În data de 20 octombrie 2018, pe raza Comunei Vadu Moldovei,a fost depistat în trafic un transport de material lemnos, cherestele rășinoase, efectuat de un operator economic din Comuna Mălini cu punct de plecare din Comuna Mălini, pentru care conducătorul auto prezenta aviz de însoțire pentru cantitatea de 32,21 mc. Întrucât existau suspiciuni cu privire la volumul încărcat s-a procedat la descărcarea și inventarierea materialului lemnos rezultând un plus de 12,44 mc. În acest sens s-a dispus sancționarea contravențională a operatorului economic pentru transport de materiale lemnoase într-o cantitate mai mare față de datele înscrise în avizul de însoțire, cu amendă totală de 6000 lei, fiind confiscată și cantitatea de 12,44 mc cherestea rășinoase în valoare de 8309,9 lei.
În data de 22 octombrie 2018, pe raza Localității Cornu Luncii, a fost depistat în trafic un transport de material lemnos, cherestele rășinoase, efectuat de un operator economic din Orașul Frasin, Sat Molid, cu punct de plecare din Localitatea Frasin, pentru care conducătorul auto prezenta aviz de însoțire pentru cantitatea de 25,55 mc. Întrucât existau suspiciuni cu privire la volumul încărcat s-a procedat la descărcarea și inventarierea materialului lemnos rezultând un plus de 11,39 mc. În acest sens s-a dispus sancționarea contravențională a operatorului economic pentru transport de materiale lemnoase într-o cantitate mai mare față de datele înscrise în avizul de însoțire, cu amendă totală de 6000 lei, fiind confiscată și cantitatea de 8,59 mc cherestea rășinoase în valoare de 7608,5 lei.
În data de 22 octombrie 2018, pe raza Comunei Valea Moldovei, a fost depistat în trafic un transport de material lemnos,buștean rășinoase,efectuat de un operator economic din Municipiul Rădăuți cu punct de plecare din Localitatea Brodina, având destinația Valea Moldovei, pentru care conducătorul auto prezenta aviz de însoțire pentru cantitatea totală de 33,29 mc. Întrucât existau suspiciuni cu privire la volumul încărcat s-a procedat la descărcarea și inventarierea materialului lemnos rezultând un plus de 12,19 mc. Până la finalizarea verificărilor un alt echipaj al Gărzii Forestiere Suceava a identificat în trafic un al doilea transport de material lemnos, buștean rășinoase, aparținând aceluiași operator economic si având aceiași destinație. Si în acest caz s-a procedat la inventarierea materialului lemnos, constatându-se un plus de de 16,47 mc. În acest sens s-a dispus sancționarea contravențională a operatorului economic pentru transport de materiale lemnoase într-o cantitate mai mare față de datele înscrise în avizul de însoțire, cu amendă totală de 11000 lei, fiind confiscată și cantitatea totală de 28,66 mc buștean rășinoase în valoare totală de 4929,52 lei.
Lasa un raspuns