Astăzi, la Consiliul Județean Suceava, a fost semnat proiectul „Turism Transfrontalier de Siguranță în Munții Bucovinei”.

Conform președintelui Cătălin Nechifor, obiectivul general al acestui proiect este dezvoltarea durabilă a sectorului turistic, de ambele părți ale frontierei România – Ucraina. Obiectivele secundare privesc îmbunătățirea traseelor turistice, crearea și promovarea unui produs turistic în rândul iubitorilor de turism activ. De asemenea, se urmărește creșterea calității intervențiilor echipelor de salvamontiști și consolidarea relațiilor de cooperare între județul Suceava și regiunea Cernăuți. Concret, în acest proiect vor fi marcate și semnalate traseele turistice montane transfrontaliere, circa 320 km de-o parte și de alta a frontierei.

În județul Suceava, vor fi amenajate trasee turistice pentru biciclete, însumând 150 de km. Traseul turistic pt biciclete porneste de la Izvoarele Sucevei, continuă prin Brodina, Vatra Moldoviței, Suvecița, Rădăuți, Siret și Vama Siret. Al doilea traseu turistic este adresat celor care iubesc drumețiile, pornind din Izvoarele Sucevei, Bobeica, Obcioara, Lucina, Moldova Sulița, Izvoarele Sucevei.

„Acest proiect duce la creșterea numărului de trasee turistice transfrontaliere, marcate și semnalizate, ceea ce va intensifica activitățile turistice și circulația turistică de ambele părți ale graniței. Vor fi instruite 30 de persoane, care se vor ocupa de ghidarea turiștilor, acordarea primului ajutor, inclusiv transportarea turiștilor accidentați până la cea mai apropiată unitate sanitară. Promovarea traseelor turistice montane între cele două regiuni se va face prin editarea a 10 mii de hărți în limbile engleză, română și ucraineană. Hărțile vor cuprinde traseele turistice marcate, atracțiile și facilitățile turistice”, a declarat Cătălin Nechifor.

Valoarea proiectului este de 310.727 fără TVA.

“Cred ca partenerii din Suceava și Ucraina ar trebui să aibă deja un pachet de proiecte deja pregătit pentru noua sesiune de finanțare.” a spus Marcela Slusarciuc de la Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontaliera Suceava pentru Graniță Romania-Ucraina.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.