Inaugurarea Drumului Via Transilvanica din judeţul Suceava va avea loc în data de 22 Iulie 2019, începând cu ora 11:00 în localitatea Putna din judeţul Suceava.

„Mănăstirea Putna are o semnificaţie istorică și culturală deosebită pentru România și Via Transilvanica și de aceea dorim să marcăm împreună în mod festiv finalizarea lucrărilor traseului în acest judeţ și să ne bucurăm de frumuseţea locurilor și ospitalitatea Bucovinei. Via Transilvanica, proiectul asociaţiei noastre Tășuleasa Social, inaugurat în anul 2018, urmărește marcarea și amenajarea unui traseu turistic și de pelerinaj de 1000 km care pornește de la Putna în Bucovina, străbate Transilvania și se încheie la Drobeta-Turnu Severin”, a transmia Alin Ușeriu, președintele Tășuleasa Social.

Scopul proiectului este să pună în valoare bogăţiile cultural – istorice și naturale ale României, cu reflectare atât în comunităţile locale cât și cu ecou internaţional. Fiind un traseu public este destinat tuturor iubitorilor de drumeţie, natură și sport, care vor putea să îl străbată la pas, cu bicicleta ori călare.
Via Transilvanica străbate zece judeţe, zone de mare importanţă culturală, istorică și naturală, fiind în același timp un adevărat catalizator pentru culturile care coexistă de secole în tara noastră.
Sunt așteptaţi să participe la eveniment: ministrul Ioan Deneș, directorul Romsilva, Gheorghe Mihăilescu, Marcel Iureș, reprezentanţi ai instituţiilor locale, judeţene și naţionale, Romsilva, Ministerul Apelor și Pădurilor, partenerii și sponsorii strategici ai proiectului, organizaţii locale, voluntari, locuitori din zonă și mass media locală și naţională.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.