Iulian Sturzu, un tânăr de 25 de ani din Fălticeni, fiind prezent la Zilele Municipiului, a consumat mai multe pahare de bere. Pentru că nevoile fiziologice au început să îl preseze pe tânăr, acesta a ales cea mai simplă cale și, în loc să utilizeze o toaletă, a hotărât să își facă nevoile într-o clădire părăsită. În ciuda aparențelor, printre epavele din clădirea dezafectată existau cabluri care transportau curent electric, iar fălticeneanul a simțit-o pe pielea lui. Medicii de la Spitalul Județean Suceava au declarat că tânărul a fost adus la spital cu arsuri grave pe corp, iar vineri seară era luată în calcul varianta transferării acestuia, cu un elicopter, la o clinică din București. Polițiștii suceveni fac în continuare cercetări, pentru a stabili cine se face responsabil de acest eveniment.
Lasa un raspuns