Primarul comunei Vadu Moldovei, Bogdan Iulian Amariei, a semnat joi, 9 februarie, contractele de finanțare pentru trei obiective importante de investiții. Este vorba despre proiectele „Creșterea eficienței energetice în vederea modernizării și reabilitării sediului administrativ al primăriei din sat Vadu Moldovei, comuna Vadu Moldovei, județul Suceava”, a cărui valoare este de peste 720.000 de lei, „Reabilitarea moderată a clădirii școlii Ioneasa din comuna Vadu Moldovei, județul Suceava”, care se ridică la peste 760.000 de lei și „Implementarea sistemelor inteligente de management local în comuna Vadu Moldovei, județul Suceava”, în valoare de aproape 715.000 de lei.
Primarul Bogdan Amariei a precizat că toate cele trei proiecte sunt finanțate cu fonduri europene, obținute prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
„Ieri pe deal la Nigotești, la deszapezire, azi la București, la Ministerul Dezvoltării, unde am semnat trei contracte de finanțare prin PNNR. Proiectele prevăd reabilitarea Școlii Ioneasa și a clădiri sediului administrativ vechi al Primărie, precum și implementarea unei infrastructuri TIC”, a spus primarul comunei Vadu Moldovei, Bogdan Amariei.
Lasa un raspuns