După patru luni de la demararea licitației pentru reabilitarea unor puncte termice, primarul Ion Lungu a anunțat câștigătorul.

„În sfârșit s-a terminat o licitație importantă, vorbim aici de reabilitarea punctelor termice Obcini 4, Zamca 4 și punctul termic Parc. Au fost două loturi iar după patru luni avem un câștigător. Cele două loturi au fost câștigate de aceeași firmă din București, Consix Construcții”, a afirmat edilul municipiului Suceava.
punct-termic
La această licitație în valoare de 8.700.000 de lei, au participat șase firme. Dacă nu vor fi notificări și contestații contractul va fi semnat pe data de 2 decembrie.

Totuși acest proiect are mari șanse să nu fie finalizat deoarece banii veniți de la Guvern nu vor putea fi cheltuiți până la sfârșitul anului din cauză că suma acordată poate fi consumată doar în exercițiu financiar din anul respectiv.
În urma modernizării se vor înlocui 1.300 de contoare de apă caldă și căldură, iar banii vor veni prin programul „Termoficare 2006 – 2015”, care a fost prelungit până în 2020. Prin acest program, Suceava a înlocuit o parte din conductele primare de transport al agentului termic, reducând semnificativ pierderile de pe rețele.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.