Tribunalul Suceava a decis în data de 4 iulie 2017 că admite contestaţia formulată de fostul consilier Boberschi Cristian şi anulează hotărârea partidului de a-l exclude pe contestatar.

Acesta din urmă, conform hotărârii tribunalului, trebuie repus în situaţia anterioară, deci este încă membru PSD şi implicit consilier local.
În luna ianuarie, Organizaţia Municipală Suceava a PSD a decis ridicarea sprijinului politic pentru Cristian Boberschi, pe motivul că nu a reprezentat corect strategia partidului în timpul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare.
O contestaţie asemănătoare a fost depusă şi de social-democratul Daniel Apetroaie, dar în cazul acestuia instanţa a decis că este vorba despre o contestaţie prematură, întrucât nu s-au finalizat paşii interni ai partidului.
Ambele hotărâri pot fi contestate în termen de 30 de zile.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.