Trupul româncei ucise de un rechin în Egipt ar putea fi adus, astăzi, acasă. Decizia va fi luată de autorităţile egiptene, care n-au finalizat încă ancheta deschisă după tragedie.

Dacă procurorul îşi va da acordul, trupul neînsufleţit va ajunge în România, cu un avion, care va ateriza la Aeroportul Henri Coandă, de unde va fi transportat, apoi, la Suceava.

Tatăl româncei ucise de rechin în Egipt povesteşte cu lacrimi în ochi momentul în care a aflat de la televizor că fata lui a murit.

Femeia nu a mers după geamandură când a fost sfâşiată de rechin, dezvăluie tatăl acesteia. Ea a reuşit să scape şi să ajungă la mal, însă în cele din urmă a murit.

„La geamandură e maxim 2 m, unde a agăţat-o rechinul, că şi pozele luate din mass-media, din televiziune practic provin de la un turist de pe vasul de croazieră care era imediat dincolo de geamandură şi ăla practic a alertat”, a povestit tatăl femeii pentru Antena 3.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.