În această perioadă sunt programate peste 100 de întâlniri cu elevii în unităţile de învăţămât, grupul ţintă al acţiunilor preventive fiind tinerii cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani.
În săptămâna 08 – 13 iunie activităţile au fost concentrate pe conştinetizarea tinerilor cu privire la consecinţele în plan juridic şi personal generate de adoptarea unui comportament antisocial. Poliţiştii de prevenire din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii dar şi poliţiştii de proximitate şi cei de la nivelul Secţiilor de poliţie rurală au desfăşurat peste 40 de activităţi în unităţile de învăţământ prima şi gimnazial trăgând un semnal de alarmă cu privire la comportamentul copiilor pe timpul vacanţei de vară. Au fost prezentate aspecte privind problematica dispariţiilor de minori şi a plecărilor voluntare de la domuciliu şi riscurile asociate acestui fenomen. De asemenea, au fost prezentate recomandări pentru evitarea unor situaţii de risc – înnotul în locaţii neautorizate şi nesupravegheate, consumul de alcool, anturaje periculoase, implicarea în activităţi de natură infracţională.
Activităţile au fost desfăşurate atât în gradiniţe cât şi în şcolile generale din mediul urban şi rural. Peste 1000 de copii au ,,promis” poliţiştilor şi profesorilor că vor da dovadă de responsabilitate şi în luna septembrie ne vom reîntâlni sănătoşi, cu poveşti şi întâmplări frumoase din vacanţa de vară.
În săptămâna care urmează, 15 – 19.06.2015 poliţiştii vor continua activităţile preventive, maratonul de informare urmând a fi axat pe problematica prevenirii accidentelor rutiere cu implicarea minorilor. Temele abordate vor privi în special deplasarea copiilor cu bicicletele şi traversarea drumurilor publice.
Activităţile preventive vor fi continuate şi pe perioada vacanţei, poliţiştii de prevenire organizând în parteneriat cu mai multe asociaţii şi organizaţii nonguvernamentale patru tabere şi şcoli de vară pentru copii.
Pentru ca vacanţa să fie ferită de evenimente negative pentru copii, prezentăm şi pentru părinţi o serie de recomandări preventive :
– explicaţi copiilor că a fura este cel mai înjositor obicei, indiferent dacă este vorba de un creion sau o bicicletă;
– verificaţi de câţi bani de buzunar dispune copilul dvs. şi cum îi cheltuieşte
– fiul sau fiica dvs. vine acasă cu obiecte de valoare, verificaţi provenienţa lor şi nu acceptaţi răspunsuri facile ;
– nu permiteţi copilului să întârzie mult de la şcoală, film sau întâlniri cu prietenii ;
– dacă fiul sau fiica dvs. sunt invitaţi la o onomastică, verificaţi unde merg, luaţi legătura cu părinţii gazdă;
– obişnuiţi copii să vi se confeseze cu privire la faptele sau comportamentul unor persoane suspecte ;
– sfătuiţi-vă copilul să nu accepte invitaţia de a se urca în maşina unei persoane necunoscute ;
– nu permiteţi ca fetele să poarte bijuterii, podoabe sau obiecte de preţ;
– mare grijă la anturajul copilului, verificaţii prietenii şi discutaţi cu părinţii acestora când aveţi dubii în privinţa lor;
– educaţi copilul să nu primească daruri de la persoane necunoscute şi nici să nu dea relaţii despre programul de lucru al dumneavoastră ;
– sfătuiţi-vă copiii să nu urce în lift cu persoane necunoscute, să nu se joace în locuri virane, să evite persoanele suspecte;
– luaţi toate măsurile de educare, creştere şi supravegherea specifică fiecărei vârste în parte ,cu scopul de a nu vă înregistra în categoria celor ce spun “copilul meu este în închisoare “ sau “copilul meu este un infractor”.
•
Lasa un raspuns