„Guvernul trebuie să retragă, de îndată, cele 2 proiecte de Ordonanțe de Urgență privind grațierea și modificarea legilor din domeniul penal și să dea asigurări că actuala majoritate renunță la astfel de demersuri de subminare a statului de drept.
Actualul ministru al Justiției trebuie să demisioneze pentru încercarea sa de ciopârțire a legilor penale și de grațiere a protejaților politici.
PNL își asumă să inițieze în Parlament, doar acolo unde e cazul, punerea în acord a legilor din domeniul penal cu deciziile Curții Constituționale, având o consultare publică prealabilă cu organizațiile magistraților și societatea civilă.
Continuarea de către liderii PSD-ALDE a acestei atitudini iresponsabile nu va rezolva lucrurile ci va adânci revolta oamenilor care au transmis un mesaj cât se poate de clar:
Legea este pentru a fi respectată, și nu pentru a fi ocolită. O societate democratică se bazează pe respectarea legilor și nu pe ocolirea lor ori pe scutirea unor privilegiați politic de răspunderea legală.
PNL își păstrează punctul de vedere asumat, acela de a respinge orice inițiativă legislativă ce promovează grațieri colective, care este întărit de argumentul conform căruia astfel de măsuri nu rezolvă problema din penitenciare.” , se arată în comunicatul de presă remis redacției PSnews.ro.
Sursa: www.psnews.ro
Lasa un raspuns