Președintele interimar PNL, Raluca Turcan a reacționat după răspunsul dat de CEDO în contextul condițiilor din penitenciare.

Liberala susține că decizia pilot luată de Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) în cazul României „nu este o surpriză pentru liberali” şi că Executivul ar fi trebuit să ia în consideraţie soluţiile Opoziţiei pentru a nu se ajunge la primirea acestui avertisment. Mai mult, Turcan subliniază faptul că decizia CEDO „trimite un alt mesaj: nu e obligatoriu să vă concentraţi pe graţiere”.

„Decizia CEDO nu e o surpriză pentru PNL, ca atare PNL anticipând o astfel de decizie a CEDO a propus (…) să se îmbunătăţească condiţiile de detenţie prin investiţii (…) prin achiziţionarea de brăţări electronice tocmai pentru a încerca să asigure acea parte de pedeapsă alternativă. În momentul de faţă avem două proiecte de lege: cel privind măsurile compensatorii şi cel privind măsurile alternative (…) Soluţii există şi nu era nevoie să se ajungă ca acest Guvern să primească acest avertisment. Ar fi trebuit ca soluţiile Opoziţiei să fie luate în consideraţie”, a declarat Raluca Turcan.