La scurt timp după ce președintele Traian Băsescu a declarat că Victor Ponta ar fi fost ofițer acoperit al SIE, jurnalistul Robert Turcescu a publicat un document oficial.

Pe blogul său, Robert Turcescu publică, sub titlul „Cavalerii României și serviciul lor credincios în slujba țării. O listă cu Victor Ponta și mulți alții”, un decret privind conferirea unor decorații naționale în anul 2002, de către fostul șef de stat, Ion Iliescu.

„Pe 28 noiembrie 2002, potrivit Monitorului Oficial, Partea I, anul XIV – Nr. 865 de vineri, 29 noiembrie 2002, președintele României de la acea vreme, domnul Ion Iliescu, i-a acordat domnului Victor Ponta Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Cavaler.

Decretul a fost contrasemnat de prim-ministrul de atunci, domnul Adrian Năstase. Mai jos, lista tuturor celor care în noiembrie 2002 au primit această distincție, dar și alte decorații, unele chiar mai importante. Vă recomand o lectură atentă, numele sunt nume sonore”, notează Turcescu.

Potrivit listei publicate de fostul jurnalist, printre cei care au primit aceeași dictincție cu Victor Ponta se regăsesc Rovana Plumb (la acea vreme secretar de stat la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor), Pavel Abraham (la acea vreme secretar de la stat în Ministerul de Interne), Gabriel Oprea (la acea vreme prefect de București), George Maior (la acea vreme secretar de stat în Ministerul Apărării Naționale) sau Ionel Blănculescu (atunci președinte la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare).

Același Turcescu insinuează și de ce a publicat această listă: Potrivit legii, distincția Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Cavaler este acordată de președintele țării doar celor care au adus „servicii excepționale” statului și poporului român sau s-au remarcat prin „acte de eroism săvârșite în serviciul militar”. Legea are, însă, și o prevedere mai vagă când vorbește despre această decorație, care poate fi acordată pentru „merite deosebite în activitate”.

Potrivit CV-ului postat pe site-ul Camerei Deputaților, Victor Ponta a fost în perioada 2001-2004 secretar de stat, șeful Corpului de Control al Guvernului Năstase.

„Potrivit Legii 29 din anul 2000, aceste decorații sunt ‘conferite cetățenilor români pentru serviciile excepționale aduse statului și poporului român, pentru acte de eroism săvârșite în serviciul militar și pentru merite deosebite în activitate’. Aceeași lege stipulează că propunerile de decorare pentru membrii Guvernului (cum era cazul domnului Victor Viorel Ponta, care la acea vreme era secretar de stat) se fac de către primul-ministru (Adrian Năstase în 2002).

Propunerile de decorare cu ordine naționale, stipulează Legea 29, ‘trebuie să fie temeinic motivate, iar esența acestor motivații se înscrie în brevetele care însoțesc însemnele’.

Gradul de cavaler al Ordinului ‘Serviciul Credincios’ este asimilat gradului de locotenent”, adaugă Turcescu.

Din același document postat de Turcescu, mai reiese că s-a conferit Ordinul național Pentru Merit în grad de Cavaler mai multor persoane, între care cel mai sonor nume ar fi cel al lui Leonard Orban (secretar de stat în Ministerul Integrării Europene la acea vreme).

Totodată, cu Ordinul național Steaua României în grad de Cavaler au fost decorați, printre alții, Mihai Tănăsescu (atunci ministru de Finanțe), Rodica Stănoiu (atunci ministru al Justiției), Ioan Rus (ministru de Interne la acea vreme), Ilie Sârbu (atunci ministrul Agriculturii) sau Ecaterina Andronescu (atunci în funcția de ministru al Educației).

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.