Sâmbătă, în jurul orei 15.00, polițiștii de frontieră și lucrătorii vamali au prins o ucraineancă în Vama Siret cu 2000 de pachete cu țigări ascunse în bagajele personale.

Polițiștii de frontieră și autoritățile vamale din cadrul P.T.F. Siret au controlat la Punctul de Trecere a Frontierei Siret un autocar marca Mercedes și au  avut suspiciuni asupra unei femei de cetățenie ucrainiană.

În  urma procedurilor vamale și a unui control amănunțit asupra bagajelor personale ale acesteia au descoperit  cantitatea de 2.000 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, marca Viceroy.

Drept urmare, întreaga cantitate de țigări, în valoare de 2.440 lei a fost ridicată în vederea confiscării, iar femeia Nataliia V. de 36 de ani din Ucraina a fost sancționată contravențional de către autoritățile vamale cu amendă în valoare de 5.000 lei.

 

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.