Centrul Regional de Resurse pentru ONG-uri (CENRES) Suceava a participat, în perioada 22-26 Iulie, la ultima întâlnire a proiectului Grundtvig “Competențe și abilități sociale”, finanţat prin Programul de Învăţare pe tot parcursul vieţii, acţiunea Grundtvig. Această întâlnire a avut loc în Truro, Regiunea Cornwall-UK, fiind găzduită de Plymouth Mind în colaborare cu Volunteer Cornwall.

Tema proiectului se referă la „însoţitorii vârstnici”, problemă care a apărut ca urmare a schimbărilor demografice datorate migraţiei din motive economice.

Partenerii proiectului sunt CENRES Suceava www.cenres.ro, Asociaţia Pro Mente upper Austria şi Asociaţia Plymouth Mind din Anglia. Grupul ţintă al proiectului îl reprezintă asistenţii sociali, trainerii care oferă cursuri pentru persoanele cu dizabilităţi psihiatrice, pentru ca beneficiarii finali să-şi dezvolte competenţele sociale şi abilităţile necesare pentru integrarea în societate.
Obiectivele proiectului au fost crearea unei reţele între reprezentanţii grupului ţintă, împărtăşirea de bune practici prin mobilităţile care au avut loc, crearea de abilităţi sociale şi competenţe pentru beneficiarii finali ai proiectului prin împărtăşirea de bune practici şi a modelelor deja existente.

Rezultatele proiectului au fost crearea unui blog, a unei platforme de comunicare între parteneri şi realizarea la finalul proiectului a unui toolkit şi a unui ghid de bune practici.
În cadrul întâlnirii au avut loc dezbateri privind proiectul, vizite de studiu, activităţi socio-culturale cât şi semnarea de noi parteneriate. În urma acestei întâlniri, din iniţiativa lui Terry Stanton, manager Asitenţă Socială în Volunteer Cornwall, a rezultat ca şi donaţie maşini de tâmplărie care vor fi transferate către Fundaţia FARA, din Spătăreşti, judeul Suceava.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.