Persoanele fizice și firmele mai pot cere amânarea ratelor la creditele bancare numai astăzi, deoarece este ultima zi a perioadei legale în care se pot face asemenea solicitări, conform Ordonanței de urgență a Guvernului 37/2020. Cererile transmise începând de mâine, în baza ordonanței, vor fi refuzate din start, dar băncile vor putea accepta cereri în condiții proprii, dacă așa vor, scrie avocatnet.ro.

Concret, persoanele fizice și firmele au putut cere amânarea ratelor, în baza ordonanței, începând cu ziua de 6 aprilie 2020, atunci când a fost definitivat cadrul legal necesar. Totuși, această facilitate a fost limitată în timp, pentru că s-a stabilit din start că solicitările se pot face numai până la 14 mai 2020.

În esență, posibilitatea de a cere amânarea ratelor la credite îi scutește pe datornicii care îndeplinesc anumite condiții de plata imediată a datoriilor bancare. E vorba atât de ceea ce privește principalul, cât și de dobânzi și comisioane.

Amânarea poate fi obținută pentru cel mult nouă luni, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2020. În același timp, cei care vor să profite de prevederile OUG 37/2020 trebuie să ia în calcul faptul că există și anumite dezavantaje, precum capitalizarea dobânzilor pentru toate tipurile de credite în afară de cele imobiliare.

O problemă pe care și-ar putea-o pune unii datornici este ce se întâmplă dacă aceștia au obținut, înainte de apariția OUG 37/2020, o amânare a plății ratelor, în conformitate cu normele interne ale băncii. Aceste persoane nu sunt dezavantajate (în ipoteza în care prevederile ordonanței le sunt mai favorabile), putând să solicite amânarea ratelor la bancă și în temeiul actului normativ menționat, cu respectarea termenului-limită, conform Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii.

Prelungirea de mai sus se face în acord cu creditorul, adică banca sau instituția financiară nebancară.

Desigur, băncile pot să accepte cereri de amânare și dincolo de ziua de astăzi, dacă așa vor. Numai că aceste solicitări vor putea fi acceptate numai în condițiile impuse de bănci, din moment ce obligativitatea OUG 37/2020 nu va mai fi valabilă pentru cererile depuse începând de mâine.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.