Sâmbătă, 7 martie, a.c., ora 11.30, un bărbat de 47 ani, din municipiul București, în timp ce conducea ansamblul de vehicule înmatriculat în Marea Britanie (cu volan pe dreapta), tractând remorca pe D.N 2, pe raza localității Drăgușeni, s-a angajat în depășirea unui alt autovehicul, deși din sens opus circula regulamentar autoturismul condus de un bărbat de 45 ani, din municipiul Iași, intrând în coliziune frontală cu acesta.

În urma accidentului a rezultat decesul șoferului de 45 de ani și vătămarea corporală gravă a unui pasager de 20 ani, din comuna Ripiceni, județul Botoşani și a unei tinere de 18 ani, din municipiul Iași, care a fost transportată cu ambulanța la Spitalul municipal Fălticeni.

Șoferul de 47 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au prelevat mostre de sânge la Spitalul municipal Fălticeni.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.