Duminică, 13 decembrie, a.c., în jurul orei 04:45, Somnea Mihaela, în vârstă de 33 de ani, din mun. Petroșani, jud. Hunedoara, în timp ce conducea autoturismul marca SUBARU, în care se aflau cu alte trei persoane, pe str. Constantin Dobrogeanu Gherea din mun.Câmpulung Moldovenesc, din direcția str. Bunești spre str. Calea Bucovinei, la un moment dat ajunsă la trecerea la nivel cu calea ferată, fără bariere, semnalizată prin indicatoare și semnale luminoase și acustice (SAT)km C.F.R. 67+ 290m, nu a respectat semnificația semnalelor acustice și luminoase aflate în funcțiune.

           Urmare a acestui fapt, autoturismul a fost surprins și lovit violent de trenul I.R. 1766 Timișoara – Iași, autoturismul fiind târât pe o distanță de circa 45 de metri.          

           În urma producerii acestui accident a rezultat decesul conducătoarei auto Somnea Mihaela, dar și vătămarea corporală a numiților I. Bogdan, de 30 ani, din com. Fundu Moldovei, ,,policontuzionat prin accident CFR, TCF, plagă contuză plagă dreapta, contuzie torco abdominală, contuzie coapsă dreapta, stabilizat la Spitalul mun. Câmpulung Moldovenesc” fiind transferat la Spitalul Județean de Urgențe Suceava, S. S.C, în vârstă de 35 de ani, din mun. Petroșani, ,,policontuzionat prin accident CFR, TCF, plagi contuze, escoriații multiple, contuzie bazin, fiind transferat la Spitalul Județean de Urgențe Suceava pentru investigații medicale de specialitate și a lui S. C., de 28 ani, din mun. Câmpulung Moldovenesc, ,,policontuzionat prin accident CFR, TCF, TCC, fiind transportat direct la Spitalul Județean de Urgențe Suceava pentru investigații întrucât starea acestuia era gravă.

           Traficul feroviar a fost blocat complet circa 2 ore pe perioada desfășurării cercetării la fața locului.

             Cadavrul persoanei decedate se află depus la morga Spitalului mun. Câmpulung Moldovenesc, urmând a se dispune necropsia cadavrului.

             Conductorul de tren a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. S-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Despre autor

Postari asemanatoare

One Response

  1. Alin

    Dar nu vi se pare ca nu este vizibilitate suficienta acolo? Nu ar trebui niste bariere totusi sau sa mai moara cativa si vor pune dupa…

    Răspunde

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.