Educația rămâne o prioritate pentru primarul comunei Baia, Maria Tomescu, investițiile din acest domeniu fiind constante. Astfel, de fiecare dată când apare ceva nou, sau când primărița identifică surse de finanțare pentru proiectele sale, nu stă pe gânduri și face noi și noi investiții pentru elevii și preșcolarii din localitate. Anul acesta se va da în folosință After School-ul din comună, clădire realizată printr-un proiect realizat cu fonduri europene prin Programul Național de Dezvoltare Rurală.
În cadrul institutiei, elevii își vor putea face temele, vor putea lua parte la activități recreative și vor avea o masă asigurată în timpului orelor de pregătire.
„Este o dorință mai veche a locuitorilor comunei noastre, în special a părinților, pentru a avea un loc în care copiii să-și poată face temele după ore, îndrumați de către cadre didactice. Între Primărie și școlile din comună există un parteneriat solid, astfel încât copiii vor avea îndrumarea profesorilor, sub supravegherea cărora își vor face temele și vor aprofunda materia”, a declarat primarul comunei Baia, Maria Tomescu.
Primărița de la Baia a precizat că valoarea proiectului se ridică la aproape 150.000 de euro, iar termenul de finalizare este 7 octombrie 2023.
Trebuie spus că Primăria comunei Baia este și beneficiara unui proiect de construire a unei creșe moderne cu bani de la Ministerul Dezvoltării.
Pentru acest obiectiv Primăria a achiziționat un teren mai mare, în centrul comunei, pe care va construi și un nou teren de sport, iar imaginea de ansamblu nu va mai semăna deloc cu ce este acum.
Tot cu fonduri nerambursabile, s-a modernizat și cea mai mare școală din comună, valoarea acestui proiect fiind de peste 6,2 milioane de lei.
Și cum educația este un domeniu dinamic care evoluează constant, Maria Tomescu lucrează la multe alte proiecte menite să facă ca unitățile școlare din comuna pe care o reprezintă să fie la nivelul celor de la oraș.
Lasa un raspuns