La data de 07.12.2025, ora 15.27, echipajul de poliție din cadrul Biroului de Ordine Publică Câmpulung Moldovenesc, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a fost direcționat către comuna Fundu Moldovei, sat Botuș, DC Orata, în urma unei sesizări SNUAU 112 privind un bărbat care conducea sub influența alcoolului un autoturism tip Jeep.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au identificat autoturismul marca Suzuki Vitara, condus de C. C. În urma opririi, acesta a fost testat cu aparatul etilometru, rezultând o valoare de 1.09 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost transportat la Spitalul Câmpulung Moldovenesc, unde i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge.
A fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal.

Lasa un raspuns