Duminică, 1 noiembrie, la orele 9:30, polițiștii angrenați în planul de măsuri privind verificarea persoanelor aflate în autoizolare la domiciliu în contextul prevenirii și combaterii răspândirii virusului COVID19, cu ocazia verificării efectuate la domiciliul unei femei de 37 de ani din sat Păiseni, com. Cornu Luncii, au constatat faptul că aceasta nu a respectat măsura izolării la domiciliu în sensul că nu a fost identificată acasă, deși avea cunoștință de faptul că trebuie să stea în izolare la domiciliu.
Femeia a fost identificată și a fost sancționată conform art. 65, lit i, din Legea 55/2020 rap. la art. 2 din Anexa nr. 2 la H.G. 856/2020 cu amendă de 1000 lei.
La 01.11.2020, în jurul orei 13.30, polițiștii SPR 14 Vama au efectuat verificarea la domiciliu a unei familii care domiciliază pe raza comunei Moldovița, sat Moldovița, ocazie cu care au constatat faptul că un minor de 16 ani nu se afla la domiciliu.
S-a constatat că tatăl minorului și fiul acestuia, s-au întors în țară dintr-un stat european la data de 24.10.2020 și au fost izolați la domiciliu până la data de 06.11.2020 inclusiv, persoanele locuind împreună la aceeași adresă de domiciliu.
Cu ocazia efectuării controlului la data de 01.11.2020, orele 13.30, a fost identificat doar tatăl, minorul fiind plecat de la domiciliu.
Având în vedere aspectele constatate, minorul a fost a fost sancționat conform art. 65 lit. I din Legea 55/2020 cu suma de 2.500 lei.
„Polițiștii recomandă încă o dată să evitați aglomerările de persoane și să vă protejați pe dumneavoastră și pe cei din jur. Respectați măsurile impuse. Nu dorim sancționarea cetățenilor, însă vom acționa cu femitate astfel încât toți să conștientizeze că sănătatea și viața persoanelor sunt cele mai importante. Multumim tuturor celor care au înțeles că numai împreună vom reuși să depășim această perioadă!”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, comisarul șef Ionuț Epureanu.
Lasa un raspuns