Momente cumplite pentru o familie din Petroșani, după ce băiețelul lor de 1 an și 3 luni a căzut de la etajul 4 al unui bloc din municipiu. Se pare că, într-un moment de neatenție al părinților, copilul s-ar fi urcat pe un taburet, fereastra fiind deschisă. Micuțul, a cărui cădere de la înălțime a fost atenuată de o copertină, a fost preluat de echipajul de pe ambulanță și transportat la spital.

Scena teribilă s-a produs joi, în Petroșani.

Potrivit ISU Hunedoara, copilul a căzut de la etajul 4 al unui bloc din municipiu. La fața locului au intervenit de urgență un echipaj SMURD și o ambulanță a SAJ, cu medic.

La sosirea salvatorilor, biețelul avea semne vitale și a fost transportat la UPU Petroșani.

Din primele informații, căderea copilul a fost atenuată de o copertină.

Băiețelul din Petroșani a căzut de la fereastră după ce s-ar fi urcat pe un taburet

Din apelul la 112 reiese faptul că nenorocirea s-a produs într-un moment de neatenție al părinților. Se pare că micuțul a urcat pe un taburet, fereastra fiind deschisă.

Polițiștii efectuaeză cercetări în vederea stabilirii circumstanțelor în care s-a produs incidentul, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, relatează observatornews.ro.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.