Militarii Detașamentului de Pompieri Vatra Dornei, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Ciocănești și Cârlibaba, au intervenit cu șase autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit în comuna Ciocănești.
La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la o construcție corp comun, care îngloba o locuință particulară și un bar, cu pericol de propagare la vecinătăți.
Incendiul a fost lichidat la ora 21:00.
Au ars: acoperișul construcției pe o suprafață de aproximativ 200 mp și plafonul dintre parter și pod, pe aceeași suprafață. În locuință, s-au degradat obiecte de mobilier, aparate electrocasnice și alte bunuri. În bar, s-au degradat aparate electronice și electrocasnice, mobilier de bar, mărfuri alimentare și altele.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric, produs la un conductor electric defect.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat clădirile învecinate.
Lasa un raspuns