Marți, 19 februarie, în jurul orei 12:10, pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Solca au intervenit pentru salvarea unei persoane care a căzut într-o fântână, în localitatea Comănești.
Potrivit ISU „Bucovina” Suceava, bărbatul, în vârstă de 58 de ani, curăța fântâna unui localnic. La un moment dat frânghia cu care era prins s-a rupt și bărbatul s-a prăbușit în fântâna adâncă de aproximativ 20 de metri. Cu ajutorul accesoriilor din dotare, salvatorii au asigurat și au extras din fântână victima, care era conștientă și cooperantă.
Deoarece acuza dureri de spate, bărbatul fost preluat de către un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, aflat la fața locului, care l-a transportat la Centrul de Primire Urgențe al spitalului Gura Humorului, pentru investigații suplimentare.
Lasa un raspuns