Luni, 28 septembrie, la orele 20:35, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată cu privire la faptul că lucrătorii de poliție din cadrul S.P.T.F. Izvoarele Sucevei au raportat dispariția la data de 28.09.2020, în jurul orelor 10.00, în zona Cantonului Silvic Pârcălab din comuna Cârlibaba, a numitului C.P., din orașul Frasin.

S-a stabilit că luni, 28 septembrie, C.P., în vârstă de 56 de ani, din orașul Frasin, s-a deplasat la cules de fructe de pădure în zona împădurită din apropierea Cantonului Silvic Pârcălab, care este situat pe raza comunei Cârlibaba, județul Suceava, împreună cu A.C.C.
În jurul orelor 10.00, cei doi au ajuns în zona Valea Ursului – Prestânci (la o distanță de aproximativ 3 km. față de frontiera cu Ucraina), unde s-au despărțit și s-au deplasat în direcții diferite.
A.C.C. a încercat la un moment dat să îl localizeze pe C.P. și întrucât nu a reușit, în jurul orelor 18.50 s-a deplasat la P.T.F. Izvoarele Sucevei, unde a sesizat dispariția persoanei în cauză.
Au fost efectuate cercetări în zona împădurită în care a dispărut numitul C.P., la căutări fiind angrenate și efective din cadrul P.P. Cârlibaba, a S.P.T.F. Izvoarele Sucevei, a Detașamentului de Jandarmi Vatra Dornei, a Serviciului Salvamont Vatra Dornei și a O.S. Cârlibaba.
Aflându-se atât de aproape de statul vecin, C.P. a trecut granița și a ajuns la o stână din Ucraina, unde a cerut ajutor. Bărbatul urma să fie escortat de ucraineni până în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, pentru a reveni în țară.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.