Miercuri, 17 iunie, în jurul orei 2:40, echipajul de poliţie rutieră din cadrul Poliţiei mun. Câmpulung – Moldovenesc, în timp își desfășura atribuțiile de serviciu pe str. Calea Bucovinei din mun. C-lung Moldovenesc, a observat un autoturism marca VW GOLF, ce circula cu o viteză excesivă. Având în vedere aceste aspecte, s-a procedat la urmărirea acestuia, iar în urma efectuării semnalului de oprire, conducătorul autoturismului a oprit în Staţia peco Socar din localitate. În urma legitimării, conducătorul auto a fost identificat  în persoana lui  Alexandru S., în vârstă de 26 ani, din com. Udeşti. Acestuia i s-a solicitat să se supună unei testări cu aparatul etilotest. În urma testării a rezultat o alcoolemie de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la sediul Spitalului mun. C-lung. Moldovenesc, conducătorul auto a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge.

În urma verificărilor în bazele de date s-a constatat faptul că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. 

 S-a întocmit dosar penal cu privire la infracţiunile de „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice” şi ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.