Duminiă, la ora 13:27, prin SNUAU 112,  Alexandru M., de 25 ani, din comuna Ostra, a sesizat despre faptul că pe str. Ana Ipătescu, din municipiul Suceava un autoturism a lovit un pieton care a traversat pe culoarea roșie, iar după impact, pietonul a plecat de la fața locului. 

Din cercetările efectuate s-a stabilit că în jurul orei 13.27, Alexandru M.,  în timp ce conducea autoturismul pe str. Ana Ipătescu din municipiul Suceava, în momentul în care a ajuns la trecerea pentru pietoni din dreptul stației TPL Centru, a surprins un pieton care s-a angajat în traversarea străzii pe culoarea roșie a semaforului destinat pietonilor.

După impact conducătorul autoturismului a oprit și a coborât de la volanul mașinii pentru a merge la pietonul acroșat, însă acesta s-a ridicat de pe partea carosabilă și a plecat de la fața locului.

Conducătorul  autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, având în vedere faptul că pietonul a plecat de la fața locului, conducătorul auto s-a prezentat la sediul Poliției Municipiul Suceava, Biroul Rutier, unde a sesizat în scris cele întâmplate.

Verificările sunt continuate de către lucrătorii din cadrul Biroului Rutier Suceava.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.