Duminică, 20 decembrie, polițiștii din cadrul SICE, în baza planului de măsuri aprobat de comanda unității și a unor informații existente la nivelul acestui serviciu, au acționat pe raza comunei Moldovița, ocazie cu care au constatat că Valentin A., de 32 ani, din municipiul Fălticeni, oferea spre comercializare în Piața Moldovița din comuna Moldovița, produse de îmbrăcăminte respectiv căciuli, inscripționate cu mărcile: „NIKE și JORDAN” fără a deține certificate de calitate sau conformitate, existând suspiciuni că produsele ar fi contrafăcute.
S-a întocmit dosar penal privind infracţiunea de „punere în circulaţie de produse purtând o marcă înregistrată sau identică”.
Lasa un raspuns