Un bărbat de 68 de ani din comuna Bunești a decedat luni, 22 iulie, în extravilanul satului Petia.

În timp ce descărca o căruță cu fân la o stână, bărbatului i s-a făcut rău și s-a așezat în căruță, fără să mai vorbească. Văzând că nu mai reacționează proprietarul stânei a încercat să-i acorde primul ajutor, după care l-a anunțat pe fratele său, care a solicitat o ambulanță la fața locului.

Din verificări s-a stabilit că bărbatul de 68 de ani acuza dureri la un picior și se deplasa cu ajutorul unui băț, dar nu era cunoscut de familie cu afecțiuni care să-i provoace moartea subită.

La fața locului a sosit un echipaj de ambulanță, care a încercat să îl resusciteze pe bărbat, dar fără reușită.

La examinarea cadavrului, nu au fost descoperite urme de violență pe suprafața corpului. Urmează a se efectua necropsia pentru stabilirea cauzei decesului.

A fost întocmit dosar penal privind infracțiunea de: „ucidere din culpă”.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.