La faţa locului, s-au deplasat militarii Detaşamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc, cu două autospeciale cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD.
Conform unui comunicat al ISU „Bucovina” Suceava, la sosirea echipajelor, ardeau în curtea interioară a gospodăriei materiale textile şi lemnoase, precum şi o butelie de aragaz, existând pericolul de propagare a flăcărilor la casa de locuit şi la anexele gospodăreşti. Incendiul a fost lichidat imediat, butelia a fost dusă într-o zonă de siguranţă şi răcită, îndepărtându-se astfel pericolul unei explozii.
Au ars aproximativ 10 kilograme de materiale textile şi o uşă veche din lemn. S-au degradat butelia de aragaz, poarta metalică de la intrarea în curte, o uşă din PVC şi un geam de la casă.
Proprietarul, în vârstă de 67 de ani, a fost preluat de către echipajul SMURD şi transportat la Spitalul Câmpulung Moldovenesc.
Potrivit pompierilor, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul. Aceștia au salvat casa şi anexele proprietarului.
Lasa un raspuns