Duminică, 29 septembrie 2019, la ora 14.44, Poliției Orașului Frasin au fost sesizată prin SNUAU 112 de către D. P. despre faptul că fratele său, D. V., de 59 ani, din comuna Stulpicani, a fost găsit decedat în fosa septică de pe proprietatea vecinului, S. V..
În urma cercetărilor s-a stabilit că D. P. locuiește în comuna Stulpicani împreună cu fratele său, D. V., care este cunoscut ca și consumator de băuturi alcoolice.
În dimineața de 27 septembrie 2019, D. P. a discutat cu fratele său, D. V. pe o stradă din apropierea locuinței, spunându-i că merge la cineva să lucreze, iar în seara aceleiași zile a fost văzut, ultima dată de B. C., din aceeași localitate, cu care a consumat băuturi alcoolice.
În ziua de 29.09.2019, în jurul amiezii, S. V. s-a deplasat la fosa septică amplasată în livada locuinței, cu scopul de a vedea dacă trebuie curățată, constatând că în interiorul acesteia se afla decedat vecinul său, D. V.
Fiind examinat sumar cadavrul lui D. V., nu prezenta semne de violență, neexistând suspiciuni cu privire la decesul susnumitului, fiind instalată și lividitatea cadaverică.
Urmează a se efectua necropsia pentru stabilirea cauzei decesului.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „ucidere din culpă”.
Lasa un raspuns