Vineri, 31.01.2020, ora 12.56, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.7 Mălini au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 de către P. I., din comuna Cornu Luncii, sat Sasca Mică, cu privire la faptul că a fost agresat.
Din verificările efectuate a rezultat că în jurul orei 12.40, P. I., de 36 ani, din comuna Cornu Luncii, sat Sasca Mică, în timp ce se afla în fața magazinului denumit popular „ La Cooperativă” din localitatea Sasca Mică, s-a întâlnit cu B. C., de 32 ani, din municipiul București, dar care locuiește fără forme legale pe raza localității Sasca Mică și din pricina unor discuții mai vechi, cel din urmă l-a lovit cu palma apelant, fiindu-i provocată o leziune minoră în zona superioară a feței, care nu a necesitat îngrijiri medicale de specialitate.
Cu ocazia audierii, P. I. a declarat că nu depune plângere penală pentru săvârșirea infracțiunii de „ lovirea sau alte violențe”.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe.
Lasa un raspuns