Luni, 9 noiembrie, la ora 19:27, lucrătorii Secţiei 2 Poliţie Rurală Ipoteşti au fost sesizaţi prin S.N.U.A.U. 112 de către un bărbat din satul Corocăiești, comuna Verești, despre faptul că numitul Dănuț B. de 46 ani din sat Corocăiești, com. Verești, a fost găsit decedat pe marginea DC 66 din Corocăiești.
În data de 09.11.2020, în jurul orei 19:25, apelantul l-a găsit pe Dănuț B. în șanțul betonat al DC 66 din Corocăiești, în dreptul locuinței unei femei și, întrucât acesta nu prezenta semne vitale, a apelat S.N.U.A.U. 112, solicitând un echipaj medical.
La fața locului s-a deplasat un echipaj S.M.U.R.D. care au constatat decesul numitului Dănuț B.
Cu ocazia verificărilor s-a stabilit că persoana în cauză este cunoscută pe raza localității Corocăiești ca un mare consumator de băuturi alcoolice, este necăsătorit, locuia singur și obținea venituri lucrând cu ziua la diferiți cetățeni din sat.
În urma efectuării cercetării la fața locului, pe trupul defunctului nu au fost identificate urme vizibile de violență.
Cadavrul a fost ridicat și transportat la morga Spitalului Județean Suceava, în vederea efectuării necropsiei.
Întrucât persoana în cauză nu se afla înregistrată la nici un medic de familie, s-a procedat la întocmirea ordonanţei de efectuare a necropsiei în vederea stabilirii cu exactitate a cauzei morţii.
În cauză s-a înregistrat dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „ucidere din culpă”, cercetările fiind continuate de către lucrătorii Postului de Poliţie Verești.
Lasa un raspuns