Joi, 11 martie, la ora 20:49, Poliţia Municipală Fălticeni a fost sesizată prin SNUAU 112, de către numita C. Elena, de 67 ani, localnică, cu privire la faptul că a fost lovită în zona picioarelor de către fiul său, Z. F., de 39 ani, tot din localitate, care ulterior a scos-o afară din locuinţă.  

La faţa locului a fost identificată persoana vătămată C. Elena, vizibil sub influenţa alcoolului. Aceasta a afirmat verbal că în jurul orei 22:40, în timp ce se afla la domiciliu, între ea şi fiul său a avut loc un conflict spontan, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, în urma căruia aceasta a fost lovită de fiul său în zona picioarelor, după care a fost dată afară din locuinţă de către acesta.

Persoana vătămată a declarat verbal că nu doreşte să-i fie acordate îngrijiri medicale, întrucât în urma agresiunii nu a suferit leziuni.

S-a procedat la întocmirea formularului de evaluare a riscului, rezultând că nu există un risc iminent la adresa persoanei vătămate, totodată aceasta opunându-se emiterii unui ordin de protecţie provizoriu.        

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de ,,violenţă în familie”.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.